Bolile parodontaleparodontoza cum este numita popular – evolueaza pe o perioada de timp indelungata, insa constant si cu efecte devastatoare, de la retractia gingivala si descoperirea dintilor, pana la caderea acestora. Simptomele incipiente nu sunt intotdeauna evidente pentru pacient – cum ar fi simpla sangerare gingivala, ceea ce a dus la cresterea incidentei bolii.

Tratamentul bolilor parodontale nu depinde doar de experienta si calificarea medicului stomatolog; un factor esential in succesul terapiei este cooperarea sincera a pacientului si consecventa acestuia in mentinerea unei igiene orale stricte.

Conduita terapeutica in cazul parodontopatiilor trebuie sa urmareasca mentinerea si imbunatatirea functiilor aparatului dento-maxilar: estetica, pronuntie, masticatie. Pentru abordarea acestor afectiuni este necesara planificarea tratamentului, iar stabilirea etapelor trebuie realizata inainte de a incepe terapia. Planul de tratament trebuie sa fie adaptat la realitate si flexibil, pentru a se putea modela in functie de situatiile aparute pe parcurs.

I. Terapia initiala – profilaxie parodontala
Terapia initiala include proceduri stomatologice neinvazive ce au ca scop fie prevenirea agravarii afectiunii, fie stabilizarea proceselor infectioase (controlul bolii active) inaintea realizarii unor interventii chirurgicale.

Controlul placii microbiene. In acest scop medicul trebuie sa incerce o educare a pacientului in privinta formarii unor bune obiceiuri igienice orale. Lipsa practicilor de mentinere a igienei bucale pune in pericol orice interventie pentru controlarea bolilor parodontale. Insusirea tehnicii corecte de periaj dentar, utilizarea atei dentare si a celorlalte accesorii specifice (perii interdentare, apa de gura, etc.) este esentiala in aceasta etapa de tratament.
Detartraj si planare radiculara. Detartrajul, periajul profesional si dusurile bucale pe baza de clorhexidina reprezinta primii pasi in igienizarea eficienta a dintilor. Indepartarea tartrului supra si sub gingival are ca rezultat scaderea inflamatiei gingivale, precum si a sangerarii. Pacientul are posibilitatea de a observa primele transformari palpabile in cadrul terapiei parodontale.
Sunt situatii in care planarea radiculara si chiuretatea incidentala a tesuturilor moi rezolva problemele pacientului in totalitate si astfel terapia parodontala se incheie aici.
Corectarea restaurarilor dentare defectuoase. Ruperea barierei impermeabile a restaurarilor duce la acumulari de bacterii si contribuie la iritarea locala a gingiei. Lucrarile protetice vor fi reparate sau refacute.
Extractii strategice. Eliminarea dintilor nerecuperabili este o parte importanta a tratamentului si poate fi realizata fie in cadrul terapiei initiale, fie in cadrul interventiilor chirurgicale. Extractia timpurie va permite vindecarea alveolelor si un mai bun control al placii bacteriene. Pentru imbunatatirea esteticii si a functiei ocluzale, se pot realiza proteze partiale provizorii.
Imobilizarea dintilor parodontotici. Aceasta procedura se realizeaza dupa evaluarea ocluzala si reducerea eventualelor forte anormale aplicate dintilor. Tehnica de imobilizare trebuie sa aiba in vedere permiterea igienizarii cu usurinta a dintilor.
Tratament ortodontic. Realinierea dintilor poate fi un real ajutor in controlul placii bacteriene. Igienizarea va fi mai eficienta si dintii vor fi mai receptivi la tratamentul parodontal.

Pe durata de vindecare a parodontiului pacientul trebuie sa revina periodic la medic, pentru evaluarea eficientei tratamentului. Raspunsul tesuturilor la terapie este la fel de important ca abilitatea pacientului de a mentine starea de sanatate a cavitatii bucale. Evaluarea si reevaluarea terapiei initiale este importanta deoarece medicul poate observa evolutia tesuturilor si, dupa caz, va relua procedurile sau chiar va incheia terapia activa.

II. Interventii chirurgicale parodontale
Aceste interventii au ca scop crearea unei arcade dentare neretentive, dar si satisfacerea necesitatilor fizionomice si functionale ale pacientului, aceste deziderate realizandu-se prin micsorarea pungilor parodontale si eliminarea leziunilor de furcatie. Diagnosticul si alegerea corecta a procedurii chirurgicale sunt esentiale pentru un rezultat bun.
Procedurile efectuate pe tesuturile dure urmaresc modificarea anatomiei zonelor in care controlul placii bacteriene este dificil sau chiar imposibil: pungi parodontale intraosoase si in jurul furcatiilor dintilor pluriradiculari.

Gingivectomie. Prin aceasta interventie se indeparteaza tesuturile hipertrofiate si se aplica in cazul pungilor parodontale supraosoase si tesutului gingival fibros sau marit. Gingivectomia nu este adecvata pentru defectele intraosoase.
Chiuretaj subgingival. Astfel medicul poate avea acces optim pentru a curata suprafata radacinii dintelui. Se incizeaza un lambou mucoperiostal, apoi se indeparteaza tesutul granular cu chiureta.
Gingivoplastie. Reprezinta remodelarea tesutului gingival si se realizeaza de obicei impreuna cu gingivectomia.
Inductie osoasa. Realizeaza reparatia defectelor osoase prin aditia unor materiale diverse: ceramica, cartilaj, os din alta partea corpului, etc.
Rezectia osoasa. Leziunile intraosoase sunt produse de distrugerea si resorbtia osoasa din cadrul parodontitei inflamatorii. Rezectia are scopul de a recontura osul, astfel incat sa nu existe muchii ascutite sau denivelari. Astfel osul devine o baza propice pentru atasamentul gingival si eliminarea pungilor parodontale. Eventualele proceduri post-rezectie osoasa se vor realiza dupa vindecarea completa a parodontiului, adica 6 – 12 luni.
Tratamentul leziunilor de furcatie. Leziunile de furcatie reprezinta una dintre cele mai dificile probleme ale terapiei parodontale. Tratamentul consta in osteoplastie si / sau odontoplastie (remodelarea osului, respectiv a dintelui), in amputarea radacinii, sau hemisectie (taierea dintelui in doua parti si indepartarea unei jumatati). In urma acestor tratamente este necesara restaurarea dintelui – intai temporara, apoi definitiva.

Regenerare tisulara ghidata. Aceste interventii chirurgicale au ca scop inlocuirea tesuturilor moi sau dure pierdute cu materiale biocompatibile care sa stimuleze regenerarea tisulara. Pentru tesuturile moi se utilizeaza diferite tipuri de membrane bioabsorbabile sau care vor trebui sa fie eliminate ulterior, iar pentru tesutul osos se utilizeaza grefe din propriul os al pacientului sau materiale sintetice.

Prognosticul unui dinte a carui radacina a suferit diverse interventii chirurgicale poate evolua in moduri diverse, in functie de includerea intr-un plan de restaurare dentara, de structura osoasa reziduala ce va sprijini dintele, precum si de motivatia si igiena orala a pacientului. Controlul placii bacteriane este esential in pastrarea functionalitatii dintelui.

III. Solutii terapeutice radicale

Retractia gingivala, resorbtia osoasa si caderea dintilor sunt indicii evidente ale esecului terapiilor parodontale. In asociere cu refuzul pacientului de a coopera cu medicul stomatolog, sau de a pastra o igiena stricta, toate acestea conduc la o abordare mult mai radicala. Se vor extrage toti dintii nerecuperabili si se va alege un tip de protezare: implanturi dentare, proteze partiale fixe sau mobilizabile sau proteza totala.

IV. Terapie parodontala de suport

In cazul in care terapia parodontala a avut succes, este necesara reevaluarea continua a statusului parodontal, in special pentru a identifica zonele in care igiena orala nu are eficienta dorita.